Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Haios - Sportul alunga deprimarea

Publicat in Jurnalul, vineri 30 septembrie 2005 ·

HEALTH & CARE Fiecare om trebuie sa aiba grija de imaginea si sanatatea lui, cu atat mai mult cu cat face parte din lumea show-biz-ului. Pentru a fi frumoasa, sanatoasa si in forma, Cristina Haios, cea care impreuna cu Rares alcatuiesc trupa Impact, face fitness zilnic, timp de doua ore. Din punctul sau de vedere, miscarea este deosebit de importanta, atat pentru fizic, cat si pentru psihic. "Facand exercitii, creierul se oxigeneaza mai bine, te simti mai relaxat, esti mult mai multumit de tine. Fara sa faci miscare, incet-incet, va interveni deprimarea, iar de aici apar foarte multe alte probleme", a spus Cristina.

PROGRAM. Dan Daniel, antrenorul sau de la Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport, i-a alcatuit atat un program de exercitii, cat si unul alimentar. Cristina le respecta cu strictete pe amandoua, convinsa fiind de utilitatea lor. Astfel, in fiecare zi de luni, solista trupei Impact isi lucreaza spatele. Marti, face exercitii pentru piept, miercuri - umeri, joi isi lucreaza picioarele, iar vineri - bratele. Dupa fiecare astfel de exercitiu urmeaza tonifierea corpului. Toate acestea, bineinteles, sub atenta supraveghere a instructorului. Pentru orice persoana care paseste pentru intaia oara intr-o sala de forta, este importanta experienta unui profesionist.

ACCIDENTE. Chiar daca, la prima vedere, prezenta unui antrenor personal poate parea un moft, lucrurile nu stau deloc asa. Nu trebuie uitat ca exercitiile la aparate sau ridicarea halterelor si a ganterelor poate fi periculoasa, mai ales in cazul unui incepator. Intinderile, supraantrenamentul sau chiar rupturile de muschi nu sunt simple povesti, ci dimpotriva. Tocmai de aceea, nu trebuie uitat sa ceri sfatul unui instructor cand te-ai hotarat sa iti lucrezi corpul. "Un antrenor este foarte important. Urmand sfaturile lui nu lucrezi in zadar. In plus, nu mai esti expus riscului de accid

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°