Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorul Oltchimului, Radu Voina, voia să fie preot!

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Antrenorul Oltchimului, Radu Voina, cânta în copilărie la biserica din satul natal. Născut în urmă cu 60 de ani în satul Şaeş, la şase kilometri de Sighişoara, dintr-un tată avocat şi o mamă educatoare, Radu Voina a fost crescut cu o educaţie aleasă.

Mezinul familiei are un frate şi o soră, Voina a rămas orfan de tată la doar trei ani şi jumătate, fiind crescut în cea mai mare partea a copilăriei de bunica la care a ţinut enorm. Starea de sănătate a bunicii s-a agravat în 1980, dar aceasta nu şi-a dat duhul decât la câteva ore după ce Radu Voina s-a întors să o viziteze după Olimpiada din Moscova.

„Ţinea foarte mult la bunica. Acum, de câte ori vine acasă, seara, înainte de culcare îmbracă de fiecare dată fosta cămaşă de noapte a bunicii", a mărturisit sora mai mare a tehnicianului, Ileana Voina, cea care lucrează la un centru de zi pentru copiii defavorizaţi.

Primii bani, din curăţatul liniilor ferate

Provenit dintr-o familie în care şi bunicul şi străbunicul au fost preoţi, Radu Voina îşi dorea mult să îmbrăţişeze această meserie, fiind foarte credincios. El nu lipsea de la biserică, acolo unde cânta la strană. Actualul antrenor al Oltchimului a fost obişnuit cu munca de mic, iar la şapte ani şi-a câştigat primii bănuţi din curăţatul liniilor ferate şi săpături arheologice, meserii pe care le practica în fiecare vară.

A debutat în liga naţională la 13 ani

În copilărie, Radu Voina era polisportiv şi practica la fel de bine handbalul, baschetul, fotbalul sau voleiul. Cea mai mare pedeapsă pe care o putea primi era să nu fie lăsat la sport, însă, datorită comportamentului exemplar, acesta nu le dădea niciun prilej părinţilor să-l certe. Chiar dacă era sub limita de vârstă, la doar 13 ani, Radu Voina a debutat în sportul pe semicerc, la Voinţa Sighişoara, în prima ligă de handbal masculin.

„Îmi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 23 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 42 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 59 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 14 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°