Tehnicianul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, îl reîntâlneşte în Liga Europa pe Michael Laudrup, fostul său antrenor din perioada 2007-2008 de la Getafe, când formaţia spaniolă era eliminată la mare luptă de Bayern Munchen, în sferturile de finală ale Cupei UEFA.
În sezonul 2007/2008, Michael Laudrup prelua banca tehnică a celor de la Getafe, iar acolo îl găsea şi pe mijlocaşul român Cosmin Contra, care începuse să revină la forma de dinaintea transferului la Atletico Madrid, unde din cauza unei accidentări a fost scos din circuitul fotbalistic aproape un an.
În acea edţie a Cupei UEFA, Getafe a reuşit să ajungă până în sferturile de finală ale competiţiei, fază în care a fost eliminată dramatic de Bayern Munchen, după 1-1 la Munchen, gol Contra, şi 3-3 în Spania, după prelungiri, meci în care jucătorul român a deschis scorul.
Michael Laudrup l-a folosit pe Cosmin Contra în campionat în 13 partide, românul reuşind şi un gol.
Cu Laudrup la conducerea tehnică, Getafe a ajuns până în finala Cupei Spaniei, pe care a pierdut-o, scor 1-3, în faţa formaţiei Valencia.
În septembrie 2010, Cosmin Contra, pe atunci la FC Timişoara, a declarat că de la Carlo Ancelotti, fostul său antrenor de la AC Milan, în prezent la Real Madrid, a învăţat să se apere, iar de la Michael Laudrup şi Bernd Schuster, alături de care a colaborat la Getafe, a învăţat jocul de posesie.
"De la Ancelotti am învăţat să mă apăr foarte bine, iar Laudrup şi Schuster m-au învăţat jocul de posesie, care e foarte important în fotbalul de azi", spunea Contra.
Echipa Petrolul Ploieşti va întâlni formaţia galeză care evoluează în Premier League, Swansea, în play-off-ul preliminariilor Ligii Europa, s-a stabilit, vineri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon.
Manşa tur va avea loc la 22 august, pe terenul echipei Swansea, iar returul la 29 a