Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Se credea Dumnezeu şi a murit”

Publicat in Adevarul, duminică 9 mai 2010 · ·

Şefii alpinistului utilitar care a murit ieri după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri spun că bărbatul a făcut o greşeală de începător. Cătălin Bărbulescu s-a legat de două punte fixe care erau prea mici pentru a-i susţine greutatea, aşa că frânghia a alunecat. Alpinistul a mai ignorat o măsură de siguranţă, şi anume folosirea celei de-a treia corzi.

Colegii lui Cătălin Bărbulescu sunt şocaţi de vestea că alpinistul pasionat de înălţime şi-a pierdut viaţa în timp ce executa o lucrare banală, spăla geamurile unei clădiri din zona Semănătoarea. „Pentru noi astfel de munci sunt nimicuri, facem multe alte lucruri mai grele cum ar fi să construim la înălţime de zeci de metri, să executăm cupole de sticlă. A murit degeaba, dintr-o eroare umană, a lui”, a spus şefa lui Cătălin, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi poliţiştii nu au descoperit nicio neregulă la echipamentul pe care-l purta victima. Iniţial au crezut că bărbatul a făcut nodul greşit, aceasta fiind cauza morţii sale, colegii însă îi contrazic: „Un ochi avizat vedea imediat că el s-a legat ş-a legat de două puncte fixe, două dale de beton ieşite din plafon, care nu sunt mai mari de 6 centimetri. Era imposibil ca cele două puncte să-i susţină greutatea. Ar mai fi putut să folosească şi o a treia coardă pentru siguranţă dar nu a făcut-o”, a mai spus şefa alpinistului. Ea nu-şi poate explica de ce angajatul ei a luat atâtea decizii greşite în ziua fatidică, mai ales că era un alpinist cu experienţă de 5 ani.

„Cei care lucrează în acest domeniu de mult timp au impresia că sunt dumnezei şi că nu li se poate întâmpla nimic. Intră într-un fel de rutină şi cred că le ştiu pe toate”. Reprezentanţii firmei de alpinism utilitar mai spun că mulţi angajaţi nu respectă regulile de siguranţă şi nu folosesc tot echipamentul din dot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum o ora
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 25 minute
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 10 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 5 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 3 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°