Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai profitabil business: „Spiru Haret”, marja de profit de 48%

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 octombrie 2009 ·

Spiru Haret a inregistrat un profit cu cateva milioane de euro mai mare decat multinationale din bere ca Heineken sau SABMiller, care ruleaza afaceri de 225, respectiv peste 300 mil. euro, si care au cateva mii de angajati impreuna.

Anul trecut, veniturile universitatii private au ajuns la 373 de milioane de lei (101,5 mil. euro), in urcare cu 50% comparativ cu exercitiul financiar din 2007. Si marja de profit a universitatii s-a imbunatatit anul trecut cu cateva procente, crescand de la 44% in 2007 la 48%.

Contactati de ZF, reprezentantii universitatii nu au oferit comentarii suplimentare cu privire la destinatia excedentului din exercitiul financiar al anului trecut. Spre comparatie, Titu Maiorescu, o alta universitate privata, a incheiat 2008 cu un excedent de 3,6 mil. euro, la venituri de 10 mil. euro. Universitatea Dimitrie Cantemir a avut incasari de 12,3 mil. euro si excedent de 3,5 mil. euro.

"O universitate nu poate fi pe zero pentru a functiona. Noi pastram la final de an un excedent suficient sa acopere plata salariilor angajatilor pentru o luna, o luna si jumatate, in cazul ca nu primim banii de la minister. Cred ca excedentul de la «Spiru Haret» vine din faptul ca nu cheltuiesc la nivelul unui invatamant normal si corect. Dat fiind ca o mare parte din cursuri se desfasoara la distanta, costurile lor sunt foarte mici", a comentat pentru ZF Gheorghe Rosca, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE).

In mediul de business, cele mai mari marje de profit le-au avut anul trecut companiile din industria cimentului, din telecomunicatii sau distributia de energie.

Astfel, producatorii de ciment Lafarge Romcim si Carpatcement Holding, precum si compania de constructii detinuta de Dorinel Umbrarescu, Spedition UMB, au raportat anul trecut marje de profit de 44%, 30%, respectiv 18%, potrivit datelor publicate de companii pe site-ul Mi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 22 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 20 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°