Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Va mai trece un an jumătate-doi până se va simţi o îmbunătăţire a nivelului de trai. Vom trăi mai bine probabil din 2012

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

2011 va fi tot un an greu pentru români. Creşterea economică de 1,5% anticipată de Fondul Moentar Internaţional şi de Banca Naţională este prea mică pentru a se face simţită în buzunarul românului de rând. Creşterea nivelului de trai va fi resimţită de populaţie cel mai probabil din 2012, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Oficialul de la BNR a vorbit într-un interviu pentru postul public de radio despre dezechilibrele tolerate ani de zile care ne-au adus în acestă situaţie economică, despre ce ar trebui să învăţăm din această criză şi despre relaţia cu FMI.

"După o ajustare de asemenea proporţii va mai trece un an jumatate - doi până se simte o îmbunătăţire a nivelului de trai. Conform datelor noastre creşterea nivelului de trai pentru populaţie se va simţi probabil în 2012", a declarat Isărescu la RRA.

Potrivit acestuia, "ca să trăim mai bine trebuie să stimulăm munca, spiritul anteprenorial, inovaţia", iar ajustarea este una inevitabilă. "Banca centrală trebuie să spună adevărul despre situaţia economică a ţării. Ajustarea este dureroasă, maniera în care se face depinde de guvern", a adăugat Isărescu.

"Dacă nu reuşim să facem ajustările într-o manieră clără, transparentă, plătim un preţ în plus. (...) Să nu ne mire că plătim costuri mai mari la finanţarea externă, disproporţionat de mari faţă de nivelul rezervelor şi a datoriei", a precizat Isărescu.

Potrivit acestuia, ajustarea nu trebuie făcută pe calea inflaţiei, deoarece inflaţia creează dezechilibre sociale. De altfel, după părerea sa "marea dificultate este acum în sectorul bugetar unde există şi o anumită rezistenţă la schimbare".

Din discursul guvernatorului BNR s-a desprins o lecţie pe care politicienii ar trebui să o fi învăţat din actuala criză: "să promită mai puţin". "Ieşirea din criză poate fi făcută cu mult mai multă seriozitate mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 6 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°