Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gică Hagi nu vine la naţională! Victor Piţurcă e următoarea ţintă a lui Mircea Sandu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 13 iunie 2011 · ·

Negocierile finale între Mircea Sandu şi Gică Hagi pentru preluarea echipei naţionale au eşuat. După ce a spus şi în urmă cu câteva zile că nu preia o \"echipă aflată pe drum\", \"Regele\" nu s-a răzgândit, în ciuda faptului că Anghel Iordănescu se arătase de acord să conducă echipa până la finalul actualei campanii de calificare. Principalul favorit la preluarea tricolorilor este acum Victor Piţurcă, omul care a dus naţionala la ultimul ei turneu final - Euro 2008. Sursa: VLAD STĂNESCU

Antrenorul Gică Hagi a purtat azi, când expiră termenul-limită dat de federaţie pentru a oferi un răspuns la oferta de a prelua echipa naţională de fotbal a României, discuţia decisivă cu preşedintele Mircea Sandu. "Regele" a refuzat însă să ia o echipă aflată în mijlocul unei campanii de calificare. I-a telefonat la ora 11.00 șefului FRF pentru a-l anunțat decizia luată. A fost momentul în care Sandu a plecat de le federație îndreptându-se spre oraș pentru a se întâlni cu Anghel Iordănescu, pe care ar fi fost dispus să lase până la finalul preliminariilor, când ar fi venit Hagi. Numai că „Regele” s-a speriat de un posibil nou eșec și a spus „pas”. La ora 13.40, Sandu a susținut o conferință de presă în care a vorbi despre starea naționalei. SONDAJCredeţi că Victor Piţurcă este potrivit pentru a antrena echipa naţională?Da Nu Nu ştiu/Nu răspund Rezultate

"În ceea ce priveşte propunerile făcute de noi lui Gică Hagi şi Anghel Iordănescu, nu am ajuns la un acord în acest moment. Hagi a refuzat să preia echipa în acest moment cu toate că atât eu, cât şi Puiu Iordănescu am încercat să îi satisfacem toate dorinţele. Am încetat discuţiile. Eu cred că oferta federaţiei a fost corectă, din păcate tratativele se încheie aici. Primul pe lista mea de acum este Victor Piţurcă! Dacă e valabilă în continuare oferta pentru Pițurcă? M-aș bucura să lucreze împreună, dar nu cred că se înțeleg.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 33 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 34 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 56 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°