Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu ecologie, doar antieconomie şi manipulare –partea a II a

Publicat in Vox Publica, luni 21 octombrie 2013 ·

Afirmam, într-o postare precedentă că, protestele de week-end care se desfăşoară de vreo două luni încoace sunt antieconomice. Unii comentatori mi-au cerut să explic de ce cred eu că solicitările sunt aşa cum sunt, iar colegul de platformă Costi Rogozanu, chiar afirmă „Cunoaşteţi poezia. Nu avem voie să protestăm că sîntem antieconomici, cum zice Oanţă cu o ură pe care nu i-o înţeleg. Nu avem voie să spunem că ăştia vînd resurse şi nu ne iese absolut nimic, în afară de pămînturi ruinate, pentru că sîntem anti-tehnologici.” Am răspuns că nu este vorba de ură, ci doar de o constatare rece, şi că este atât de evidentă tenta antieconomie că aproape nici n-ar trebui dezvoltată. Trec peste faptul , cred eu trist, că această platformă s-a transformat dintr-una care găzduieşte opinii într-un soi de organ de presă în care se luptă şi se îndeamnă la luptă împotriva exploatării resurselor, deocamdată de aur şi de gaze de şist.

În legătură cu aspectul economic al chestiunii, economistul Florin Câţu, pe care-mi permit să-l citez aici, a ridicat o serie de 3 întrebări, prin care încearcă să se lămurească care este problema până la urma urmei cu aceste exploatări:

1) este o problema de mediu (costul cu poluarea pentru societate nu este acoperit din beneficiile unui astfel de proiect)?

2) beneficiile statului, redeventa, venituri din taxe etc, nu sunt la nivelul acceptat de societate? Care ar fi acel nivel si pe ce criteriu?

3) este o problema ca aceste explorari sunt facute de companii straine si nu de statul roman (sau companii private cu capital 100% romanesc-whatever that means).?

Pentru că pare că principala problemă a demonstranţilor este poluarea (şi zic pare pentru că de fapt este cu totul alta) merită cred insistat pe prima întrebare, nu de florile mărului, ci pentru că orice industrie este într-o măsură sau alta poluantă şi sper să nu dau

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 31 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 43 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 7 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°