V-aţi dorit vreodată să petreceţi o săptămână de vacanţă într-un loc uitat de lume, pe o insulă mică, ştiută doar de voi? Un loc în care să nu sune telefonul şefului ("alo, unde-ai pus dosarele X?"), nici cel al soacrei ("ăla micu tuşeşte; ce fac?") şi să nu auziţi alarma de la maşina vecinului? Visul se poate îndeplini, iar dacă intenţia voastră mai e valabilă, vreau să vă propun o destinaţie nemaipomenită: Insulele Paxos şi Antipaxos.
Puteţi ajunge în Paxos (de unde să exploraţi şi Antipaxosul) cu maşina, pe autostrada de cinci stele Salonic-Igumenitsa şi apoi cu feribotul sau cu avionul, până în Corfu, urmând ca de aici să vă continuaţi călătoria cu o navă rapidă la Gaios, capitala Insulei Paxos care este un fel de soră mai mare faţă de Antipaxos. În mitologia greacă, se spune că ar fi fost creată atunci când Poseidon, zeul mărilor şi al oceanelor, a lovit insula Corfu cu tridentul său, pentru a-i da un "domiciliu stabil" pe noua insulă astfel creată Paxos, soţiei sale, Amfitrite.
Împărţită, în Evul Mediu şi mai târziu, între francezi, veneţieni, ruşi, turci şi englezi, insula Paxos a fost mai vulnerabilă la atacurile cuceritorilor decât vecina sa, Corfu. Lungă de zece kilometri şi lată de numai doi, cu o populaţie de 10.000 de locuitori în sezonul de vară, insula trăieşte din agricultură şi din turism. Recoltarea măslinelor făcându-se în extrasezonul turistic, paxioţii reuşesc să practice două meserii. În plus, uleiul de Paxos, obţinut prin presare la rece, e dintre cele mai căutate în Grecia; uleiul de măsline, recoltat de la arbori care au, câteodată, o vârstă de peste 500 de ani e, pentru această insulă fără multe izvoare, un noroc, fiindcă tehnologia fabricării lui nu cere consum de apă.
La doi kilometri sud de Paxos, se află mica Insulă Antipaxos, populată doar vara, când turiştii ajunşi în portuleţul Agrapidia caută plajel
