Îmi mărturisesc deruta în fața discuțiilor privind creșterea economică generată de consum. Nefiind economist, încerc să înțeleg ce se ascunde în spatele alegației acesteia ciudate: pentru a avea creștere economică trebuie sa crești consumul.
Creșterea consumului rezultă din creșterea veniturilor populației. Creșterea veniturilor, la rândul ei, poate avea ca sursă: o producție de bunuri și servicii vandabile și cu valoare adăugată mare, împrumuturi, rezerve naturale considerabile (ex. zăcăminte de petrol sau gaze), tipărire de bani.
Este clar ca lumina zilei că doar prima sursă de creștere a veniturilor este rațională. Restul reprezintă himere economice care mai devreme sau mai târziu te duc în prăpastie.
Germania și Japonia reprezintă exemple strălucite ale primei categorii de venituri. Japonia nu are bogății naturale, este periodic afectată de cutremure devastatoare, este singura țară care a suportat două explozii nucleare și se plasează, totuși, între primii trei giganți economici. I-a trebuit doar un an să-și revină după teribilele catastrofe naturale de anul trecut.
La polul opus, Grecia. A avut un consum fabulos, 14 pensii și 14 salarii, ajutoare sociale fără număr, având drept sursă a veniturilor împrumuturi externe, mai pe față, mai ascunse. Și? La ce i-a folosit? Dacă teoriile economiștilor ar fi valabile, Grecia ar avea acum o economie la fel de fabuloasă, pe cât a fost consumul. Știm cu toții că realitatea este exact pe dos.
România a avut în perioada duduielii Tariceniste un consum generat de dublarea pensiilor și salariilor. Dublare bazată pe venituri din speculații imobiliare, banii căpșunarilor și vânzarea ultimelor active ale economiei comuniste (perla coroanei, BCR). Consumul a generat o creștere a PIB-ului de circa 8% in 2007-2008. Și? La ce bun?
Confuzia care se face este între creșterea PIB-ului pe baza consumul