Consiliul Superior al Magistraturii a avizat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră. Plenul este de acord cu specializarea magistraţilor în acest domeniu, dar a respins ideea înfiinţării unor instanţe specializate.
Potrivit Programului de Acţiuni prioritare pe perioada 2011-2020 privind implementarea Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020, se intenţionează crearea unor instanţe judecătoreşti specializate în domeniul circulaţiei rutiere şi derularea unor activităţi vizând îmbunătăţirea practicii judiciare prin pregătirea magistraţilor pentru înţelegerea corectă a aspectelor, altele decât cele juridice, referitoare la accidentele rutiere.
Faţă de iniţiativa creării unor instanţe specializate în domeniul circulaţiei rutiere, Plenul Consiliului a apreciat că măsura nu este oportună, întrucât domeniul nu presupune o strictă specializare a judecătorilor, iar natura şi numărul cauzelor având acest obiect nu impun existenţa unor instanţe specializate.
Cât priveşte propunerea de pregătire a magistraţilor, aceasta poate face obiectul programelor de pregătire profesională a magistraţilor în condiţiile în care se va aprecia oportun.
În perspectivă, infracţiunile privind circulaţia pe drumurile publice nu vor mai face obiectul legii speciale, acestea fiind preluate în noul Cod penal, această categorie de infracţiuni urmând a fi incluse în sfera dreptului comun.
Nu ai tichet de contravenţie, ţi se suspendă permisul?
În Strategie se propune introducerea tichetului de contravenţie care va însoţi permisul de conducere, destinat evidenţierii sancţiunilor contravenţionale la regimul rutier achitate, lipsa acestuia dovedind neachitarea contravalorii amenzii şi atrage după sine suspendarea dreptului de a conduce autovehicule până la plata amenzilor şi la elim