Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul României: Ministrul Cseke nu este perfect, dar şi-a asumat reforma Sănătăţii

Publicat in Romania Libera, duminică 10 aprilie 2011 · ·

Primul-ministru Emil Boc a afirmat, în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că ministrul Sănătăţii, Atilla Cseke, ar trebui apreciat pentru că a pus în practică reforma unui domeniu care "trebuia reformat de 10 ani şi care a fost blocat de diferite interese", informează NewsIn.

Emil Boc a susţinut din nou că situaţiile celor doi bărbaţi decedaţi în drum spre spitale închise trădează desincronizările de la nivel local şi că nu există o legătură directă între decesul persoanelor şi închiderea spitalelor.

"Restructurarea sistemului spitalicesc nu urmăreşte în primul rând economii la bugetul de stat, ci creşterea calităţii actului medical. Sunt foarte multe spitale unde, din nefericire, pacienţii mor cu zile, sunt extrem de nemulţumit de ce găsesc în spitale. Eu sunt mai nefericit decât orice român când se înregistrează decesul unei persoane", a susţinut Boc.

Un bărbat de 60 de ani, din oraşul constănţean Băneasa, care avea afecţiuni cardiace, a murit, joi, în ambulanţa care îl transporta de la spitalul din localitate, închis la 1 aprilie, la Spitalul Judeţean Constanţa.

Un caz similar a avut loc, tot joi, la Bălceşti, judeţul Vâlcea, unde un bărbat de 41 de ani a murit în faţa clădirii Spitalului Orăşenesc, desfiinţat, de asemenea, de la 1 aprilie.

Premierul Emil Boc a precizat că reforma în sistemul de sănătate nu s-a încheiat cu închiderea celor 67 de spitale, ci că urmează introducerea cardului de sănătate, a sistemului informatic integrat şi a unui pachet de servicii minimale în sănătate, informează Mediafax.

Nu în ultimul rând, premierul a subliniat necesitatea introducerii unui pachet de servicii minimale pentru asiguraţii din sănătate. "Noi plătim 5,5% la asigurări de sănătate, mai plăteşte angajatorul 10,8% dacă nu greşesc, dar întrebarea se pune ce ni se asigură în baza acestor bani pe care îi plătim", a spus Emil Boc. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 41 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 47 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 50 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum 2 ore
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°