Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cutremur în Spania. Cel puţin 10 morţi-VIDEO

Publicat in Ziua Veche, joi 12 mai 2011 ·

Cel puţin zece persoane au murit, miercuri după-amiază, în Lorca (Murcia, Spania), în urma a două cutremure cu magnitudinea de 4,5 grade pe Richter, respectiv 5,1 grade, anunţă cotidianul El Pais. Alte zeci de persoane au fost rănite. Seismele au fost simţite şi la Madrid. Potrivit BBC, acestea sunt cele mai grave cutremure din ultimii 50 de ani din Spania.

Zece oameni au murit, miercuri după-amiază, în urma a două seisme care au lovit sud-estul Spaniei. Cutremurele au avut loc în zona Murcia, aflată în partea sud-estică a Peninsulei Iberice, în jurul oraşului Lorca. Potrivit cotidianului spaniol El Pais, un seism a avut magnitudinea de 4,5 peRichter, iar celălalt de 5,1.

Cel mai puternic şi mai distructiv s-ar fi produs la ora 19, în timp ce primul ar fi avut loc în jurul orei 17.00, informează La Vangardia.

Tunelul care duce în direcţia Andaluzia a fost blocat de vehicule. În oraş a fost activat planul de urgenţă, fiind semnalate numeroase pagube materiale. Circulaţia feroviară a fost oprită.

În Lorca, panica s-a instalat rapid printre locuitori: “Suntem foarte nervoşi, pentru că ne temem că vor urma alte cutremure”, a declarat pentru El Pais, o localnică. “Primul cutremur a durat ceva mai mult, dar a fost mai lent, al doilea, mai intens”, a adăugat femeia.

În regiunea unde s-a produs cutremurul există o comunitate numeroasă de români.

O echipă de filmare a TVE a fost aproape să fie zdrobită de zidurile unei clopotniţe care s-au prăbuşit din cauza cutremurului din Lorca.

Imagini şocante surprinse de cameramanii televiziunii spaniole miercuri după-amiază. O echipă de filmare a TVE a fost la un pas să fie zdrobită de zidurile unei clopotniţe care s-au prăbuşit într-o fracţiune de secundă din cauza cutremurului din Lorca.

Autorităţile române de la Sevilla se află în contact permanent cu autorităţile locale pentr

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum 31 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 8 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 9 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°