Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistentele medicale „evadează“ din spitale

Publicat in Adevarul, vineri 18 februarie 2011 ·

Zeci de surori medicale şi doctori, sătui de lefurile mici, placă peste hotare pentru locuri de muncă mai profitabile. Spitalele şi policlinicile din Chişinău sunt asigurate cu aproximativ jumătate din numărul necesar de personal cu studii medii.

Maria C., fostă asistentă la Spitalul numărul 4 din Chişinău, lucrează în prezent în oraşul cipriot Limassol în calitate de vânzătoare de genţi. „Sunt la curent cu toate noutăţile din ţară. Mă interesez îndeosebi când se vor ieftini apartamentele. Poate, cândva, voi aduna bani ca să-mi cumpăr o casă", spune femeia. În Moldova, Maria avea un salariu de 1.500 de lei, pe când în Cipru are 800 de euro lunar.

În situaţia Mariei sunt zeci de asistente medicale din Republica Moldova. Multe dintre ele preferă să emigreze în Germania sau Canada. Cele rămase acasă muncesc cât trei.

SALARIUL MEDIU,

3.000 DE LEI

„Fiecare medic trebuie să aibă doi asistenţi, dar la noi un asistent revine pentru trei medici de familie. În lipsa ajutorului, aceştia îndeplinesc singuri sarcinile, de multe ori irosind capacităţile şi timpul lor în alte scopuri", spune Victor Puiu, şeful Asociaţiei medical teritoriale Botanica. La centrele medicilor de familie din acest sector lipsesc 60 de asistenţi medicali.

„Surorile noastre medicale sunt foarte surmenate. Ele lucrează peste program executând şi munca celor care lipsesc. Totul, pentru un salariu şi jumătate, mizerabil", spune Elena Dercaci, asistentă superioară la Centrul Medicilor de Familie.

Luminiţa Suveică, şefa Direcţia Municipale de Sănătate susţine că doar mărirea salariilor şi asigurarea cu spaţiu locativ ar rezolva problema lipsei asistentelor. „Majoritatea sunt originare de la ţară şi trebuie să plătească pentru gazdă. După ce lucrează câţiva ani, fie se reîntorc în localitatea unde s-au născut, fie emigrează", spune Suveică.

FĂR

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 27 minute
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 54 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 4 ore
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°