Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destinaţie de weekend: Oaza de linişte de la Cheile Dobrogei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Natură, libertate şi peisaje impresionante. Stânci în care natura a sculptat cu măiestrie, înţepenite în pământurile Dobrogei pentru totdeauna. Plante ce-şi ascund rădăcinile doar în solul arid al acestor ţinuturi şi reptile ce bântuie prin tufişuri. Este Rezervaţia Cheile Dobrogei, unică în România.

Este un loc pe care merită să-l vizitezi primăvara sau toamna, când căldura este suportabilă. Ca să ajungi la Cheile Dobrogei, din Constanţa urmezi drumul european 60, spre Hârşova, până la Mihail Kogălniceanu, apoi faci dreapta spre comuna Târguşor. După aproximativ 40 de kilometri, la jumătatea satului, vei găsi un indicator dreapta, spre Grădina, un sat uitat de lume. Urmezi drumul asfaltat, iar în jur admiri câmpurile arse de soare.

Traseul devine apoi anevoios. Drumul şerpuieşte printr-o pădurice de arbori pitici, iar brusc în faţa ochilor se iveşte peisajul de vis: Masivul Cheile Dobrogei, situat pe versantul de vest al văii Casimcea. Ai senzaţia că ai în faţă munţi tociţi de timp şi de capriciile vremii. Malurile sunt brăzdate de stâncile ce se înalţă spre cer. Descoperi acolo o oază de linişte.

Sporturi extreme

Locul este căutat de constănţenii care vor să petreacă un weekend în mijlocul naturii sălbatice, dar şi de cei pasionaţi de escaladă montană. Sezonul de căţărare începe în luna aprilie şi ţine până la sfârşitul lui octombrie. La Cheile Dobrogei, pereţii de calcar sunt în imediata apropiere a şoselei şi măsoară în unele zone aproape 40 de metri. În general cursurile sunt ţinute pentru grupuri de 10 – 14 persoane. Terenul trebuie pregătit.

Tărâmul peşterilor

Tot în apropiere se află şi mai multe peşteri – peştera Liliecilor, peştera La Adam şi cea în care se spune că a trăit Sfântul Casian. Ca să ajungi la caverna sfântului trebuie să urmezi un drum pietruit, ce se deschide înainte de a intra în comuna Târguşor. Vei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 48 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°