Sebastian Vettel, pilotul german al echipei de Formula 1 Red Bull, a câștigat astăzi Marele Premiu al Japoniei și s-a apropiat la doar patru puncte de spaniolul Fernando Alonso, în clasamentul general. Sursa: REUTERS
Sebastian Vettel a terminat primul cursa desfășurată pe circuitul de la Suzuka, contând pentru etapa a 15-a a Campionatului Mondial de Formula 1. Germanul a fost urmat de brazilianul Felipe Massa (Ferrari) și de japonezul Kamui Kobayashi (Sauber).
Kobayashi a reușit pentru prima dată în cariera sa să se claseze pe podium la finalul unei curse, iar satisfacția este cu atât mai mare cu performanța a fost realizată chiar în fața fanilor săi. Spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) a abandonat cursa de la Suzuka, în urma unui accident produs în primul tur.
În clasamentul general al piloților, pe primele trei locuri se află, în ordine, Fernando Alonso (194 puncte), Sebastian Vettel (190 p) și Kimi Raikkonen (157 p). În ierarhia piloților, podiumul este ocupat de Red Bull (324 puncte), McLaren-Mercedes (283 p) și Ferrari (263).
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc duminica viitoare, pe circuitul de la Yeongam (Coreea de Sud).