Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivele pentru care românii nu mai fac copii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 31 iulie 2013 ·

Cu o populaţie în scădere, o economie anemică şi o migraţie puternică, România dispare încet-încet de pe hartă.

Faţă de recensământul din 2002, suntem cu două milioane mai puţini, iar sporul natural este tot negativ. De ce nu mai vor românii copii? „Problema nu e că nu-i vrei, ci că nu ai cu ce să-i creşti”, spune Ana M., 30 de ani, din Bucureşti.

10 euro alocaţie

Criza şi lipsa politicilor pronataliste nu prea le dau ghes românilor la adus pe lume prunci. Dacă până la vârsta de 2 ani o mamă îşi poate creşte copilul cu o alocaţie de 200 de lei pe lună şi de un nivel al veniturilor egal cu 85% din ce câştiga înainte, după depăşirea acestei vârste tot ce mai primeşte de la stat e penibila sumă de 42 de lei (circa 10 euro), una dintre cele mai mici alocaţii din UE.

Prin comparaţie, în Germania, alocaţia este de 184 de euro, în Irlanda 164 de euro, iar în Suedia 116 euro. „Nu cuantumul sumei este cel mai important, ci faptul că România nu are politici de armonizare a vieţii de familie cu profesia”, crede Oana Băluţă, preşedinta Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de gen FILIA. Femeile îşi părăsesc slujbele pentru că nici creşe nu sunt, iar la revenire constată că s-au deprofesionalizat.

Datele oficiale arată că în mai, cele mai multe alocaţii se plăteau în Vaslui, Iaşi, Suceava şi Botoşani. „În Moldova se menţine modelul cultural cu mulţi copii, în medie 2-3”, explică sociologul Alfred Bulai. El adaugă că politicile pronataliste includ facilităţi fiscale şi discounturi la mărfurile pentru copii, însă astfel de politici nu sunt atractive pentru politicienii pentru că nu aduc voturi pe termen scurt.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 50 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 33 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum o ora
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°