Un supravieţuitor al „Experimentului Piteşti“ povesteşte cum s-a integrat în societate după 20 de ani de închisoare. Nicolae Purcărea s-a născut în 1923, în Scheii Braşovului şi a trecut prin toate închisorile comuniste. În prezent, trăieşte în Centrul Vechi al oraşului, într-o casă bătrânească de peste 150 de ani, moştenită de la părinţii săi.
Absolut totul din această casă, începând cu poarta, mobilierul, scara interioară şi diversele decoraţiuni au fost lucrate de el în lemn.
Totul a început în anul 1936, când avea 13 ani şi, auzind de la rudele sale despre şedinţele legionare, a început să se lege sufleteşte de grupare şi de convingerile ei.
“M-am înrolat în gruparea legionară pentru că, oricât de indiferent erai, nu aveau cum să nu te mişte cântecele legionare. Aşa am început şi eu să ies în stradă şi să cânt alături de ceilalţi”, spune Nicolae Purcărea.
Condamnat la 18 ani
În Frăţia de Cruce a intrat în 1939. Însă a venit anul 1940, când mareşalul Antonescu a început să aresteze copiii care participau la marşuri. “Eu aveam atunci 18 ani şi am fost închis mai întâi la Braşov, apoi trimis la Văcăreşti, Piteşti şi Alba Iulia”, îşi aminteşte cu tristeţe Purcărea.
A fost condamnat la 15 ani de detenţie pentru activitate legionară şi pentru terorism. În închisoare era o mizerie cumplită, mâncarea era insuficientă, păduchii şi ploşniţele mişunau peste tot.
“În 1944, Antonescu a dat un decret prin care toţi elevii erau graţiaţi şi atunci am fost şi eu eliberat. Însă adevăratul motiv pentru care au fost eliberaţi era acela că trebuiau să se încorporeze în armată”, mai spune Purcărea.
El precizează că după 23 august 1944 a fost arestat ca “primul duşman al poporului”, alături de alţi mari negustori şi personalităţi marcante ale Braşovului. A stat arestat
