Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două noi nave de croazieră sosesc în portul Constanţa

Publicat in Adevarul, joi 10 iunie 2010 ·

Suntem în plin sezon de croaziere pe Marea Neagră. Mâine, în terminalul de pasageri al Portului Constanţa soseşte nava de croazieră Silver Wind, având 300 de turişti la bord, majoritatea australieni.

Nava va sosi în terminalul de pasageri dimineaţă şi va acosta până seara. În acest timp, cei 300 de turiştii vor vizita Cetăţile Adamclisi şi Histria. Din datele agentului navei, firma Phoenix Constanţa, cei mai mulţi turişti provin din Australia - 108, SUA - 58 şi Anglia - 50. Nava de croazieră Silver Wind a fost lansată la apă în anul 1995, fiind una dintre cele mai importante ale companiei Silversea. De asemenea, luni, 13 iunie, în Portul Constanţa va acosta nava de croazieră Seven Seas Marines, cu o capacitate de 700 de turişti la bord. Mai mulţi turişti Sezonul de croaziere în Portul Constanţa a debutat pe 3 aprilie, odată cu sosirea navei fluviale „Viking Primadonna“. Aceasta va reveni la Constanţa pe 26 iunie. De altfel, în sezonul 2010, vor reveni la Constanţa navele fluviale, cel puţin 10, după un an de pauză din cauza crizei globale.

În acest an, şi-au anunţat vizita în Portul Constanţa 60 de nave de pasageri, cu peste 16.000 turişti străini la bord. Astfel, se estimează o creştere cu 5 - 10% a numărului de turişti care vor sosi la terminalul de croaziere, comparativ cu anul trecut. LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum o ora
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum o ora
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°