Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casă eco cu bani de la stat

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 7 august 2010 ·

"Casa verde" este un program al Ministerului Mediului şi Pădurilor despre care de-a lugul timpului s-au vehiculat mai multe informaţii. La început toată lumea părea încântată de iniţiativa statului de a crea un mediu mai curat, după care au început să circule zvonuri cum că programul nu va mai fi pus în aplicare. Mulţi dintre cei interesaţi s-au speriat că nu îşi vor mai recupera banii şi au renunţat la ideea de a investi în sistemele care folosesc energii regenerabile, iar puţinele persoane care au rămas interesate au început să se întrebe dacă există sau nu acest acest program, care sunt beneficiarii lui şi mai ales care este procedura de aplicare.

CE DĂM NOI, CE PUNE STATUL

Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, cunoscut sub numele Programul "Casa Verde" este operaţional de la 1 iulie 2010. Prin aplicarea acestui program se doreşte îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului cu ajutorul sistemelor nepoluante care folosesc surse de energie regenerabilă utilizate pentru încălzire, obţinerea apei calde menajere şi a energiei electrice.

Prin acest proiect este finanţată instalarea panourilor solare, a pompelor de căldură şi montarea centralelor termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă sau resturi şi deşeuri vegetale, agricole ori forestiere. Cuantumul finanţării pentru instalarea pompelor de căldură se ridică până la 8.000 de lei, iar pentru celelalte variante suma maximă decontată va fi de 6.000 de lei. Pot fi cumulate două tipuri de instalaţii în cadrul aceluiaşi proiect, dar suma oferită nu va depăşi valoarea cea mai mare dintre cele două, astfel că dacă optaţi pentru panouri solare şi pompă de căldură suma decontată nu va fi mai mare de 8.000 de lei. Peste plafonul maxim asigurat de stat, restul sumei pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 42 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 26 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum 2 ore
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°