● Despre oameni şi melci (România, 2012), de Tudor Giurgiu.
Noul film al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni şi melci, e o dramedie socială cu elemente de farsă populistă şi de rom-com, plasată în România anului 1992. Ca şi în Senatorul melcilor (1995) al lui Daneliuc sau în Occident (2002) al lui Mungiu, chipul-emblemă al Estului aflat la prima sa întîlnire cu Vestul îi aparţine lui Dorel Vişan – aici în rol de director al uzinei Aro din Cîmpulung Muscel, care tocmai urmează să fie cumpărată de nişte fabricanţi francezi, père et fils (Jean-François Stévenin şi Robinson Stévenin), de conserve de melci. Ca şi muncitorii de la Circul de Stat din Ursul (2011) al lui Dan Chişu, muncitorii de la Aro urzesc planuri năstruşnice de salvare a uzinei – s-o cumpere cu bani împrumutaţi de la sultanul din Brunei, sau cu bani cîştigaţi din donarea de spermă la o nou-apărută şi nemaipomenită clinică bucureşteană care plăteşte 50 de dolari pe recoltare; ca şi personajelor unei comedii din epocă precum Asfalt Tango (1996) a lui Nae Caranfil, capitalismul încă le mai apare plin de cîini cu covrigi în coadă. E poate un pic parşiv din partea lui Giurgiu că, pentru a scoate şi mai tare în evidenţă naivitatea acestei optici, inserează în film fragmente din reportajele dedicate de TVR, la vremea respectivă, primei vizite făcute de Michael Jackson în România – inclusiv la un orfelinat unde, după cum apucă să spună ştiriştii, înainte ca Giurgiu să le-o taie în mijlocul unei fraze, „dragostea lui Michael pentru copii a găsit aici un prilej de a se…“
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith!Dar filmul lui Giurgiu reprezintă o apariţie oarecum aparte (şi poate chiar semnificativă) în peisajul cinematografiei româneşti, prin culorile calde (dar la fel de diferite de cele ale propagandei comuniste ca d
