Primarii PDL din Dâmboviţa care au făcut campanie electorală la alegerile parlamentare de anul trecut sau au apărut pe bannere alături de USL nu au fost excluşi din partid la şedinţa de analiză de miercuri, deşi în urmă cu o săptămână Vasile Blaga spunea că va face o propunere în acest sens.
Potrivit reprezentanţilor PDL Dâmboviţa, în urma analizei alegerilor parlamentare au fost semnalate cazuri de edili şefi din judeţ care au apărut pe bannere alături de candidaţii USL cu mesaje de susţinere sau au participat la mitinguri cu discursuri pro-Uniunea Social Liberală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, dacă au fost luate măsuri faţă de primarii PDL care au făcut campanie electorală USL şi ce părere are despre organizaţia PDL Dâmboviţa, liderul PDL, Vasile Blaga, a răspuns: "Este o organizaţie vie, conştientă de problemele de construcţie pe care le are, ca de altfel în tot partidul, care a luat şi nişte măsuri organizatorice astăzi. Sunt primele, le vor lua în continuare. Este o organizaţie puternică. Ceea ce mă interesează este nu îndepărtarea unor oameni din partid, chiar dacă unii dintre ei nu mai au ce căuta printre noi, din moment ce au militat clar pentru adversarii noştri, dar mă interesează în primul rând câţi oameni vin în partid. Suntem într-o perioadă de reconstrucţie şi din acest punct de vedere".
Liderii democrat-liberali Vasile Blaga, Elena Udrea, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan au fost prezenţi, miercuri, la Târgovişte, la şedinţa de analiză a PDL Dâmboviţa, după alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţea trecută, că va propune excluderea din partid a primarilor care au apărut pe materiale promoţionale sau au făcut campanie contracandidaţilor PDL în campanie.
"O să propun, fiecare organiz