Vremurile noi, de după al Doilea Război Mondial, se conturau pe fondul inflaţiei (provocate!) din '46-'47, al reformei monetare devastatoare din august '47, al naţionalizării de la 11 iunie '48, al arestărilor din toţi acei ani cărora le-au căzut victime patroni, directori de fabrici, alţi numeroşi specialişti de vârf. S-a ajuns repede la haos în economie. Şi la haos monetar. Şefii partidului au înţeles că experienţa a eşuat.

Eşecul nu şi l-a asumat nimeni. De fapt, nici n-a fost recunoscut. La faza a doua s-a trecut pe tăcute. A fost scos din închisoare Aurel Vijoli, fost guvernator al Băncii Naţionale, arestat şi condamnat pentru vinovăţii imaginare. L-au numit ministru de finanţe. Constantin Kiriţescu, marele profesor de monedă, a fost şi el rechemat din postul de… pontator la o cooperativă meşteşugărească, unde fusese surghiunit. Şi n-au fost singurii. La mulţi dintre cei închişi ori alungaţi s-a apelat pentru a mai repara câte ceva din ce s-a stricat.

O mare parte din ce producea România lua drumul Uniunii Sovietice. Ca plată a datoriilor de război. Pe care, de altfel, le-am onorat înzecit.

Fără îndoială că aceste plăţi înrobitoare au grăbit la sărăcirea cumplită a României. Alături de alte realităţi ce s-au răsfrânt dramatic în viaţa societăţii româneşti. Am în vedere, mai cu seamă, masivele disponibilizări de ingineri, economişti, bancheri suspectaţi de "apucături burgheze"; sau haosul din economie, cauzat de măsurile luate cu spatele la legităţile raţionale. Plus tăierea legăturilor cu cercurile de afaceri din Occident, care nici nu mai erau interesate de România, intrată în sfera de putere a Uniunii Sovietice, dar nici nu mai găseau aici porţi deschise. Aşa că lozinca partidului comunist - "Să refacem economia distrusă de război!" - n-avea prea mari legături cu realitatea. Nu războiul distrusese economia românească, nu războiul sărăcise ţ