Luni, 10 august 2009, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, a avut loc slujba religioasă de înmormântare a unei alte privighetori a cântecului românesc: Tatiana Stepa. Slujba a fost oficiată de această dată de peste 20 de preoţi, care, în memoria celei care a adus bucurie în atâtea inimi cu cântecul ei, au cântat şi ei parcă mai frumos ca niciodată. La finele slujbei, o parte din cei care au fost atinşi de acest mesager ceresc au ţinut, pe rând, câte o cuvântare de mulţumire pentru tot ce au primit de la ea. Au ţinut să precizeze că, în ciuda tuturor suferinţelor trăite, în ciuda poverii pe care a dus-o pe umeri, fie singură, fie ajutată de cei dragi, Tatiana Stepa a fost întotdeauna un om vesel, optimist, plin de o forţă vitală care a ajutat-o să privească mereu înainte, mereu către următoarea cântare în care avea să dăruiască oamenilor din nou, pe tavă, toată inima ei.
Apoi, în sunetul asurzitor al zecilor de claxoane ce însoţeau cortegiul funerar, a urmat drumul către Cimitirul Bellu, unde, pe Aleea Artiştilor, a fost condus trupul Tatianei, spre a-şi găsi odihna în mijlocul prietenilor care-i sunt acum vecini. La toate acestea au participat atât familia şi prietenii, cât şi oameni care nu au cunoscut-o personal, dar au ascultat-o, au tremurat, au râs şi au plâns prin cântecele ei şi au trăit cu sentimentul că Tatiana i-a cunoscut şi a împărtăşit cu ei o parte din viaţă. Au fost prezenţi la slujba de înmormântare şi artişti români de valoare, scriitori, cantautori sau actori..., dar ei nu au venit acolo pentru a "fi văzuţi", ci pentru a-şi plânge în tihnă iubita prietenă.
Însă partea nevăzută a acestui eveniment este înmormântarea ce are loc în sufletele celor care au cunoscut-o şi au trăit cu Tatiana Stepa, înmormântare care a început acum ceva ani şi care nu se poate finaliza. Partea nevăzută se desfăşoară ca o dramatică simfonie dep