Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele Mihai I al României îşi sărbătoreşte astăzi onomastica

Publicat in Adevarul, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Regele Mihai I al României îşi sărbătoreşte, astăzi, onomastica şi aniversarea, la Palatul Elisabeta. Cei care doresc să-i adreseze urări sunt aşteptaţi la festivitate, intrarea fiind liberă.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a împlinit 92 de ani pe 25 octombrie, dar public îşi sărbătoreşte ziua de naştere împreună cu cea onomastică, vineri, începând cu ora 10.00 la Palatul Elisabeta, din Intrarea Româneşti din sectorul 1 al Capitalei.

La ora 11.00, Regele Mihai I va ieşi la balconul palatului, pentru a-i saluta pe participanţi, moment în care corul regal îi va cânta „La mulţi ani!“. Cu ocazia evenimentului, va avea loc, timp de trei sferturi de oră, un concert de muzică militară. Intrarea este liberă, fără invitaţii, astfel încât, toţi cei care îşi doresc să-l salute pe rege şi să-i facă urări sunt aşteptaţi în grădina palatului.

Domnia Regelui Mihai I

Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena. Potrivit site-ului Casei Regale, prima domnie a Regelui Mihai I a început în 1927, la vârsta de 6 ani, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I, regele-copil fiind tutelat de o regenţă condusă de unchiul său, Principele Nicolae al României. După urcarea pe tron a Regelui Carol al II-lea, în iunie 1930, şi după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, pe 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I. Din 1944, Regele Mihai s-a opus instaurării autorităţilor comuniste şi, în cele din urmă, a fost obligat să abdice, pe 30 decembrie 1947. Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, în Elveţia, însă îşi petrec principalele sărbători ale anului în România. Pe aceeaşi temă: Ponta, invitat de Regele Mihai la Palat FOTO VIDEO Cadoul Principesei Margareta pentru româ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 50 minute
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 56 minute
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°