Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la recesiune în SUA la paritatea euro cu dolarul: Predicţii economice şi financiare pentru anul acesta care nu s-au împlinit

Publicat in Ziarul Financiar, marți 11 decembrie 2012 ·

Predicţii precum ieşirea Greciei din zona euro, o nouă recesiune în SUA, ajungerea monedei euro la paritate cu dolarul şi aterizarea forţată a economiei chineze au dominat anul acesta discursurile analiştilor şi economiştilor dornici de publicitate.

Acestea au fost cât se poate de credibile în contextul crizei datoriilor din zona euro, a conflictelor politice din SUA şi încetinirii economiei globale, dar nu s-au împlinit, deoarece

s-au axat pe trend şi mai puţin pe factorul uman, pe voinţa liderilor de a-şi proteja economiile. Dar aceasta nu înseamnă că anul viitor situaţia nu se poate schimba, poate spre rău.

Ajungerea euro la paritate cu dolarul

Volatilitatea euro în raport cu dolarul, efect al crizei datoriilor din uniunea monetară, a făcut ca moneda unică europeană să fie privită cu neîncredere de investitori, context în care unii analişti au tras semnale de alarmă că euro va ajuge la paritate cu moneda americană anul acesta, scrie CNBC.

Euro s-a depreciat cu peste 12% de când a atins maximul de 1,49 de dolari pe unitate în mai 2011. Dar, în pofida unor fluctuaţii dramatice din cauza turbulenţelor economice din Europa, euro rezistă la un nivel apropiat de 1,30 dolari pe unitate. În martie, economistul Nouriel Roubini declara că euro trebuie să ajungă la paritate cu dolarul pentru a se readuce pe creştere economiile de la periferia zonei euro. Un euro slab ar fi însă în defavoarea unor exportatori precum cei din China şi SUA.

Recesiunea în "W" din SUA

Temerile privind o nouă recesiune în SUA anul acesta făceau titlurile zia­relor încă de anul trecut. Ultima dată economia americană, cea mai mare a lumii, a stat în recesiune din decembrie 2007 până în iunie 2009. De atunci, revenirea a fost anemică şi fluctuantă, ceea ce a făcut ca temerile de o nouă recesiune să fie întemeiate. Roubini anticipa un nou declin pentru primul sem

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 3 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 3 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°