Olivia Steer revine pe micile ecrane. E încântată că se întoarce, dar o încearcă şi câteva emoţii. "Probabil că sunt fireşti, după doi ani de pauză. Mizez pe experienţa care nu se uită, precum «mersul pe bicicletă»", mărturiseşte Olivia.
ASCENSIUNE. Cei şapte ani de presă scrisă (Jurnalul bihorean, Evenimentul zilei, Bihoreanul), care, spune vedeta Acasă TV, au pregătit-o pentru viaţă, au reprezentat şi o rampă de lansare pentru vizual. Din 2002 este în televiziune, iniţial la ştiri, urmând apoi divertismentul cu "Dansez pentru tine". A trecut şi la reportajul economic şi producţie tv cu "Business magazin". "Cred că am acumulat experienţă profesională în acest timp, care m-a definit şi în plan personal. Viaţa mea nu poate fi concepută fără meseria mea, care e o parte extrem de importantă pentru mine", a adăugat Olivia.
Urmează o nouă etapă din viaţa ei - "Doamne de poveste" la Acasă TV:
"În emisiune vor fi prezentate materiale despre viaţa unor femei de notorietate pentru care se munceşte deja de câteva luni. Încercăm să recuperăm felii autentice din viaţa unor personaje istorice, ilustrate cu imagini de arhivă rare, unele dintre ele prezentate în premieră. Pentru noi, o doamnă de poveste este o femeie foarte puternică, care a reuşit prin propriile forţe, cu multă inteligenţă şi pasiune să depăşească situaţii-limită. Pe scurt, o doamnă de poveste nu e tipul de femeie pe care să o vezi promovată pe prima pagină a tabloidelor, a ziarelor de scandal. Este o femeie de la care fiecare are ceva de învăţat şi a cărei poveste de viaţă e o şcoală a succesului dobândit prin mijloace morale".
RĂSFĂŢATĂ. Acasă, Olivia este înconjurată de trei bărbaţi: soţul - Andi Moisescu - şi cei doi băieţi - David şi Luca. Neavând concurenţă, vedeta tv se laudă că este unica şi fericita beneficiară a tuturor gesturilor de tandreţe şi iubire din part