Farmaciile din Braşov vor aplica noul sistem de decontare al reţetelor compensate. În funcţie de boală, se compensează 50 sau 90% din preţul celui mai ieftin medicament care poate fi prescris
Un nou sistem de compensare, conceput de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va intra în vigoare din prima zi a lunii iulie. Mai exact, va exista un singur preţ de decontare, cel mai mic, pentru toate medicamentele care tratează o anumită boală, şi nu pentru fiecare medicament în parte, aşa cum este în prezent. Astfel, de la acest preţ se va stabili cât mai trebuie să scoată din buzunar fiecare pacient, în funcţie de medicamentele pe care i le-a recomandat doctorul. Luând ca exemplu banala ampicilină care costă până în 5 lei, dacă CNAS va deconta 90% din ampicilina luată ca preţ de referinţă pentru întreaga clasă de antibiotice, atunci, pacientul va plăti mai mult pentru un antibiotic scump care poate ajunge şi până la 70 de lei. Alt exemplu: cel mai scump produs împotriva nivelului ridicat de colesterol costă 170 de lei, iar cel mai ieftin, 4 lei. Din preţul acestuia din urmă, CNAS va suporta 90%, adică 3,60 de lei, iar pacientul va plăti doar 40 de bani. Dacă bolnavul vrea produsul cel mai scump, care e de altfel, şi mai eficient, mai ales în stadii mai grave ale bolii, va plăti peste 160 de lei, diferenţa de la nivelul de compensare.
Vor fi şi pacienţi care vor avea de câştigat
Chiar dacă vor fi medicamente cărora le creşte coplata, există şi veşti bune. Astfel, o parte din medicamentele de pe lista B vor trece pe lista A, care are un procent de compensare de 90%, iar altele nu vor mai avea niciun fel de coplată, potrivit lui Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, care a precizat că 700 de medicamente sunt în această situaţie.
Maria Botezatu, preşedinta Colegiului Farmacişt