Investitorii imobiliari străini au adus în primele nouă luni circa 120 de milioane de euro la capitalul firmelor pe care le deţin în România, în scădere de peste trei ori faţă de perioada similară a anului trecut, când infuziile de fonduri au depăşit 395 milioane de euro, potrivit datelor Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Cea mai mare subscriere a fost realizată de grupul austriac Immofinanz, care a adus, în două tranşe, peste 28 de milioane de euro la capitalul firmei care deţine imobilul de birouri Băneasa Airport Tower din Bucureşti, potrivit Mediafax.
Spre comparaţie, anul trecut cea mai mare majorare de capital a fost de 122,8 milioane de euro, peste subscrierile totale realizate de investitorii imobiliari în primele nouă luni din acest an.
Alţi investitori imobiliari activi pe piaţa românească în primele nouă luni au fost Global Finance, care a investit 7,8 milioane de euro în complexul de birouri Global City Business Park, şi compania poloneză Echo Investments, care a adus la capitalul firmei deţinute în Braşov, pentru dezvoltarea unui centru comercial, 9,3 milioane de euro.
Investitorii spanioli au fost de asemenea activi, dar au contribuit cu sume destul de reduse la firmele deţinute în România. Astfel, Grupo Lar a injectat aproape 5 milioane de euro în două firme, iar Gran Via 1,9 milioane de euro.
Şi austriecii de la CA Immo au majorat capitalul firmei Europolis Park Development Gamma (care deţine un parc logistic), cu 4,2 milioane de euro, iar fondul DEGI a contribuit cu 3,2 milioane de euro la capitalul firmei care controlează imobilul de birouri Construdava.
Totodată, compania portugheză Sonae Sierra a investit 1,6 milioane de euro în mall-ul River Plaza din Râmnicu-Vâlcea, în timp ce capitalul firmei Ana Tower Offices, prin care omul de afaceri George Copos vrea să construiască împreună cu dezvoltatoru