Foarte citat, poate ceva mai puţin citit, unul dintre reprezentanţii structuralismului in antropologia culturală, Claude Levi-Strauss, susţinea că diferenţa dintre crud şi gătit constituie originea reală a culturii, motorul progresului uman. Aşa se numea cartea: "Le cru et le cuit", mai puţin romantic decat faimosul sau volum "Tristes tropiques", dar parcă mai convingător decat "Importanţa cinei", cartea Margaretei Vissner care incearcă să ne introducă in complexul univers antropologic al mesei luate in comun. Foarte citat, poate ceva mai puţin citit, unul dintre reprezentanţii structuralismului in antropologia culturală, Claude Levi-Strauss, susţinea că diferenţa dintre crud şi gătit constituie originea reală a culturii, motorul progresului uman. Aşa se numea cartea: "Le cru et le cuit", mai puţin romantic decat faimosul sau volum "Tristes tropiques", dar parcă mai convingător decat "Importanţa cinei", cartea Margaretei Vissner care incearcă să ne introducă in complexul univers antropologic al mesei luate in comun. Mai de curand, arheologul Martin Jones se ocupa de evoluţia din ultima jumătate de milion de ani a unei situaţii cu şanse mari de a deveni conflict intr-o paşnică interacţiune de grup. Să nu uităm, in multe limbi "comesean" este sinonim cu "conviv", cel cu care trăim impreună.
Jones a fost impresionat de descrierea unui grup de maimuţe antropoide observate in Tanzania de-a lungul a nouă ore de ospăţ, cel mai lung episod de impărţire a hranei observat vreodată in lumea animală. El a studiat resturile din apropierea surselor de foc utilizate de oamenii "primitivi", conţinutul stomacului mumiilor descoperite in depozite de turbă, semnele de prelucrare rămase pe oasele mari ale animalelor, totul pentru a incerca să inţeleagă ce şi cum mancau inaintaşii noştri. Omul de Neanderthal invăţase să stăpanească focul şi să "gătească", alimentele erau ma