Comentariu. Problema consumului de stupefiante cere o nouă abordare, care să ţină seama de costuri şi de beneficii. 76% dintre americani cred că războiul împotriva drogurilor a eşuat. În acelaşi timp, o majoritate la fel de mare nu doreşte nicio schimbare în modul în care este purtat acesta. Această luptă este dusă în principal prin încercarea de a împiedica producţia, prin confiscarea încărcăturilor şi  incriminarea consumului. SUA nu sunt o excepţie. Ţări din lumea dezvoltată şi ţări în curs de dezvoltare tind să ajungă la acelaşi paradox.

Cred că am ajuns la această contradicţie deoarece nu mai suntem capabili să ne gândim la problema drogurilor în orice alţi termeni decât cei ai prohibiţiei. Un senator american, sub protecţia anonimatului, mi-a spus de curând: “Eu şi mulţi dintre colegii mei ştim că eforturile făcute pentru a combate traficul şi consumul de droguri nu sunt numai ineficace, ci şi contraproductive. Dar această poziţie este o sinucidere politică. Dacă aş spune public acest lucru, aş pierde următoarele alegeri”.

Şi nu numai politicienii privesc războiul împotriva drogurilor ca fiind pierdut. “De ce s-a deteriorat situaţia din Afganistan atât de rău, în ciuda eforturilor noastre? În opinia mea, motivul principal este traficul de droguri, care este fără îndoială forţa economică care a alimentat resurgenţa talibanilor.

Atunci când am fost acolo în 2006, n-am putut discuta despre asta. Era o problemă despre care nimeni nu voia să vorbească”, spunea, anul trecut, fostul comandant suprem al NATO, James Jones, cu câteva luni înainte de a fi numit consilier pentru securitate naţională al lui Barack Obama. Nu există justificare pentru modul în care privim în prezent traficul şi consumul de droguri. Toţi analiştii obiectivi care au examinat problema sunt de acord că abordarea de până acum are nevoie de o reformă profun