Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Capacităţile de export nu sunt utilizate în întregime de producătorii de energie"

Publicat in Bursa, vineri 20 septembrie 2013 ·

Transelectrica a jucat şi joacă un rol activ pe piaţa de energie, dar şi în regiune, a declarat, ieri, Carmen Neagu, membru în Consiliul de Supraveghere al transportatorului naţional de electricitate.

Domnia sa a subliniat: "Consumul de electricitate a scăzut peste tot, nu numai în România. Întreaga regiune se confruntă, pe fondul crizei, cu un excedent de energie. Capacităţile de export ale Transelectrica nu sunt utilizate în întregime de producătorii autohtoni. Problema care se pune este dacă producătorii noştri sunt suficient de competitivi ca să poată exporta energie, în contextul unei concurenţe acerbe. Nu este doar oportunitatea de a exporta, ci şi oportunitatea de a fi invadaţi de import ieftin din ţările vecine".

Transelectrica este pregătită să joace un rol important în regiune şi are interconexiuni cu statele vecine, iar aceste interconectări vor fi dezvoltate în următoarea perioadă. Potrivit doamnei Neagu, pentru prima dată, Transelectrica a estimat scăderi anuale ale consumului de energie într-un ritm de 4% pe an: "Prognoza administratorilor profesionişti ai Transelectrica pleacă de la creşterea asumată a PIB de către autorităţi, la care am aplicat creşterea eficienţei energetice a companiilor. În ţara noastră, creşterea PIB este generată de exporturi şi industrii care nu sunt energo intensive şi care au tehnologie performantă. Industria grea este afectată de criză în toată Europa. Mai este şi procesul de liberalizare a preţurilor, care pune presiune pe economisirea energiei de către toate categoriile de consumatori".

Oficialul Transelectrica SA consideră că ţara noastră trebuie să aibă o strategie energetică pe termen lung, agreată de toate partidele politice şi respectată de toate guvernele. Strategia energetică trebuie să fie strâns corelată cu o viziune de dezvoltare economică.

A.T. Transelectrica a jucat şi joacă un rol activ

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Camera Deputaților a decis 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan!

Ziua Constanta acum o ora
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a transmis un mesaj după adoptarea, marţi, de către Camera Deputaţilor, a propunerii legislative care le interzice şoferilor prinşi drogaţi sau băuţi la volan să mai conducă 10 ani. Senatorul consideră această lege o

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

MAI anunţă extinderea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă cu 25 de localităţi din judeţele Cluj, Iaşi, Hunedoara şi Ialomiţa

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă o nouă extindere a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC) cu 25 de localităţi din judeţele Cluj, Iaşi, Hunedoara şi Ialomiţa. Astfel, locuitorii acestora vor putea

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 3 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Tîlvăr, despre oferirea sistemului Patriot Ucrainei: Momentan, nu se pune problema

Mediafax acum 2 ore
„Nu a spus nimeni că trebuie să dăm. Sunt echipamente solicitate, ţinând seama de situaţia de acolo. Noi avem un astfel de echipament funcţional şi încă trei care sunt în curs de a deveni funcţionale. Până atunci, nevoia noastră este satisfăcută mom

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°