După ce „Mr. Clean”, aşa cum era numit premierul demisionar ceh Petr Necas, s-a retras, Partidul Civic Democrat, pe care l-a condus până luni, i-a găsit deja un înlocuitor. Sau, mai bine spus, o înlocuitoare. Pe Miroslava Nemcova, preşedinta camerei inferioare a Parlamentului de la Praga.
Anunţul candidaturii a fost făcut miercuri, după o şedinţă a partidului, de către noul preşedinte al formaţiunii, Martin Kuba, scrie Xinhua.
Nemcova, în vârstă de 60 de ani a recunoscut că nu i-a fost tocmai uşor să accepte candidatura. „Vine un moment în viaţă când trebuie să iei în considerare susţinerea de care ai avut parte şi să oferi ceva în schimb”, a spus Nemcova.
Însă Nemcova trebuie să obţină susţinerea celorlalte partide, dar şi nominalizarea din partea preşedintelui, pentru a încerca să formeze un nou guvern la Praga. Dacă va reuşi, Nemcova va fi prima femeie premier din istoria Cehiei.
Ca să se asigure că au sprijinul partenerilor de coaliţie, Partidul Civic Democrat (ODS) a anunţat deja partidele TOP 09 şi LIDEM despre propunerea lor pentru postul de premier. Cele două partide s-au arătat oarecum mulţumite de alegere. În schimb, socialiştii din opoziţie au spus că nominalizarea lui Nemcova este un risc pentru toată naţiunea.
„O cunosc pe Miroslava Nemcova de 20 de ani şi aş fi dispus să bag mâna în foc pentru ea. Este, probabil, singurul politician despre care pot spune că are conştiinţa curată”, a declarat un senator ODS.
Vineri, Nemcova se va întâlni cu preşedintele socialist Milos Zeman şi, împreună cu Kuba, va încerca să-l convingă că cea mai bună soluţie pentru Cehia nu sunt alegerile anticipate, ci reînnoirea actualului guvern.
Petr Necas a demisionat luni din fruntea Guvernului, dar şi din funcţia de preşedinte al Partidului Civic Democrat, după ce şefa lui de cabinet, şi posibilă amantă, a fost arestată joia trecută sub