Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ei sunt cei 24 de magnifici care se iau la trântă cu bogaţii ligii!

Publicat in Adevarul, miercuri 1 septembrie 2010 ·

După ultimele două achiziţii, Mandorlini a stabilit în mare parte lotul care va fi trimis la UEFA pentru Champions League. Roberto de Zerbi şi Tomas Costa sunt ultimii doi jucători care au semnat cu CFR-ul, ambii fiind trecuţi pe lista UEFA

Mandorlini poate răsufla uşurat în ceea ce priveşte debutul în cea mai importantă competiţie fotbalistică intercluburi a Europei. Aseară, conducerea a perfectat două transferuri extrem de importante, dintre care unul chiar în ultima zi a perioadei de mercato din Italia. Roberto de Zerbi, mijlocaşul lui Napoli, care a fost curtat pe toată perioada verii, a reuşit să-şi rezilieze contractul cu gruparea din „Cizmă“ şi a semnat un angajament pe doi ani cu CFR Cluj. Mai mult, Tomas Costa, care poate evolua atât în banda dreaptă a liniei mediene, cât şi pe post de „închizător“, a fost împrumutat de la Porto şi este gata să joace în Liga Campionilor.

Lotul pentru „masa bogaţilor“

Portarii Claro, Stăncioiu şi Tiut vor avea drept de joc în Liga Campionilor, în timp ce la capitolul fundaşi Diogo a ratat cupele europene. Cadu, Piccolo, Rada şi Alcantara fiind stopperii pe care mizează Mandorlini, în timp ce Panin, Edimar, Veloso şi Tony vor acoperi benzile. În ceea ce priveşte linia de mijloc, Peralta a ratat Europa, iar dilema lui Mandorlini era pe postul celui de-al doilea mijlocaş defensiv, unde trebuia să aleagă între Costa şi Kivuvu, Gabi Mureşan fiind cea mai importantă „piesă“ pentru această zonă a terenului, iar în cele din urmă i-a păstrat pe ambii.

Culio, Hora, De Zerbi, Bastos, Dică şi Emmanuel Kone sunt ceilalţi mijlocaşi pe care se bazează italianul. În condiţiile în care Traore, Tiut şi Negruţ sunt fotbalişti crescuţi de CFR Cluj, conducerea a putut înscrie 24 de jucători pe listă.

În linia de atac, Bjelanovici, Traore, Sforzini, Traore şi Negruţ vor fi jucătorii care se vor lua la trântă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 37 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 22 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 7 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°