Şase copii din Braşov, între care unul de doar şapte ani, au ajuns la spital, în această săptămână, după ce au consumat produse etnobotanice, potrivit Mediafax.
Trei dintre ei au fost luaţi de ambulanţe de la "Balul bobocilor" organizat de Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" din Braşov.
Medicii de la Spitalul de Pediarie Braşov au primit la urgenţe, în ultima săptămână, şase copii care consumaseră produse etnobotanice.
Trei dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, sunt elevi ai Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" din Braşov, aceştia fiind luaţi de ambulanţe de la "Balul bococilor" organizat la un club din Braşov, vineri seară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Braşov, dr. Emilian Măţău, cei trei adolescenţi au fost internaţi la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Copii, ei recunoscând în faţa medicilor că au consumat plante entobotanice.
"Pacienţii aveau stare euforică, senzaţii de vertij şi cefalee. Au fost internaţi la secţia de terapie intensivă pentru a fi monitorizată starea lor", a declarat Emilian Măţău, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX.
Proprietarul clubului în care a fost organizat "Balul bobocilor" susţine că tinerii nu au fost lăsaţi să intre în local deoarece păreau în stare avansată de ebrietate, iar agenţii de pază nu le-au permis accesul. În schimb, a fost chemată ambulanţa deoarece tinerii nu se puteau ţine pe picioare, a spus patronul clubului.
În cursul acestei săptămâni, la Spitalul de Copii din Braşov au ajuns alţi trei minori care consumaseră produse etnobotanice.
"Trei copii au ajuns la spital, dintre care cel mai mic avea şapte ani. Unul era din Făgăraş, unul din Râşnov şi celălalt din Braşov. Sunt presupuneri că au consumat produse etnobotanice. Am trimis analizele la Bucureşti pentru a vedea ce substanţe erau. Au ajuns la noi cu halucinaţii, semiconştienţi