•Procurorii au recunoscut ca au avut un gust amar atunci cand diversi infractori au fost eliberati din arest •Marturisirea a fost facuta la bilantul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi
Pentru prima data, intr-un cadru public, un procuror a recunoscut ca atunci cand magistratii au eliberat cate o persoana arestata pentru incalcarea legii, au simtit un gust amar. "Atunci cand politistii si procurorii muncesc luni de zile la un dosar, iar dupa aceea, persoana arestata este pusa in libertate, simtim un gust amar. Traficul de persoane, de carne vie sau de droguri este un flagel care trebuie stopat", a declarat procurorul Adrian Idriceanu, seful Biroului de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel. Marturia a fost facuta in cadrul bilantului pe primul semestru, al Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi. In cursul anului trecut si in acest an, judecatorii nu au mai prelungit mandatele de arestare pentru doi traficanti. Unul dintre cazuri este Robert Copacinschi Valdemare, care a fost arestat anul trecut, ca fiind capul unei retele de traficanti de masini de lux. Prejudiciul creat de acesta a fost de peste 5 miliarde de lei. Valdemare a fost eliberat inainte de Sarbatorile de Iarna, de un complet special constituit. Recent, a fost eliberata din arestul IPJ Iasi si Iulia Macovei, cea care a trimis la munca, la Seoul, peste 600 de persoane.
Loc fruntas
In cadrul conferintei de presa de ieri, procurorul Adrian Idriceanu a precizat ca zona Iasi ocupa primul loc la combaterea crimei organizate. Activitatea politistilor de la crima organizata s-a concretizat prin solutionarea unui numar de 30 de dosare penale si destramarea a opt retele de infractori, dintre care sase cu ramificatii internationale. In afara de lupta impotriva cri