Reprezentanţii societăţii ameninţă că acţiunile de verificare vor continua zi de zi, fiind prioritatea absolută de acum înainte.
SC RAJA SA Constanţa este un prestator de servicii ca oricare altul. Ca orice unitate prestatoare de servicii către populaţie, şi RAJA Constanţa depinde de furnizorii săi, către care trebuie să achite lunar contravaloarea facturilor pentru menţinerea sistemului de alimentare cu apă la parametrii optimi de funcţionare (energie, reparaţii, avarii, combustibil, tratarea şi exploatarea surselor de subteran etc.).
Pentru a putea face faţă tuturor acestor cheltuieli, la care se adaugă şi efortul investiţional de peste 74 milioane euro din cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA Constanţa şi-a luat toate măsurile legale ce se impun în vederea recuperării creanţelor de la abonaţii rău-platnici şi sancţionării consumatorilor frauduloşi. Astfel, permanent, reprezentanţii juridici întreprind demersurile legale necesare (avizări, convocări la conciliere, eşalonări, notificări prin executor) în vederea recuperării debitelor de la utilizatorii restanţieri. În cazul în care toate aceste demersuri nu aduc rezultatul scontat, abonaţii restanţieri sunt debranşaţi de la sistemul de alimentare cu apă.
Cine a fost prins cu ocaua mică
Mai mult, reprezentanţii Corpului de Control din cadrul societăţii efectuează zilnic zeci de controale la toţi abonaţii, indiferent de statutul juridic al acestora. Numai de la începutul acestui sezon şi până acum, echipele Corpului de Control au depistat în urma acţiunilor de verificare 76 de cazuri de furturi de apă - branşamente clandestine/ilegale sau intervenţii neautorizate asupra aparatelor de măsură (sigilii rupte/contori sparţi sau demontaţi). Pe lista celor prinşi că furau apa se numără şi: SC Il Padrino Siciliano SRL - restaurant Il Padrino, SC Ten's Group SRL - restaura