Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Policlinică de lux pentru bolnavii gorjeni

Publicat in Adevarul, joi 28 iulie 2011 ·

Peste 19 milioane de lei vor fi investiţi în renovarea şi dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Lucrările vor începe în luna august şi vor dura doi ani, cea mai mare parte a finanţării fiind asigurată din fondurile europene

Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, sau Policlinica, aşa cum este cunoscută unitatea medicală, va fi modernizată şi dotată cu aparatură de ultimă ora. Valoarea totală a investiţiei se ridică 19,4 milioane de lei, aproximativ 4,7 milioane de euro, dintre care peste 13 milioane de lei provin din fondurile europene, iar două milioane de lei de la guvern. Lucrările vor începe în luna august şi se vor derula pe o perioadă de doi ani. Gheorghe Neaţă, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a precizat că între 200 şi 300 de pacienţi care apelează la serviciile Ambulatoriului vor beneficia de servicii medicale de calitate: „Sincer vă spun, în momentul de faţă îmi este jenă să trec prin policlinică. Este un moment foarte fericit pentru mine, pentru că vom avea o policlinică modernă. Aştept demult ca acestă unitate să fie modernizată. Este un proiect extraordinar pentru că dotarea cu aparatură este extraordinară“.

Pe lângă renovarea clădirii, vor fi achiziţionate o serie de aparate medicale performante, cum ar fi: echo dopple vascular, electromielograf, electroencefalograf, ecograf 3 D.

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a spus că activitatea policlinicii nu trebuie întreruptă pe perioadă desfăşurării lucrărilor: „Proiectul a fost depus în urmă cu doi ani, iar contractul de finanţare nerambursabilă a fost semnat în luna februarie a acestui an. Beneficiarul investiţiei este Consiliul Judeţean Gorj, dar beneficiarul în fapt este Spitalul Judeţean şi, până la urmă, pacienţii care apelează la servicii unităţii medicale. Vrem ca acest proi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 44 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 46 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°