Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Dorm pe mesele unde mănâncă

Publicat in Adevarul, vineri 17 septembrie 2010 ·

Conducerea instituţiei aglomerează grupele, iar cei care au de suferit sunt copiii. Micuţii se îmbolnăvesc pentru că învaţă la înghesuială.

La Grădiniţa nr. 11 din Botoşani sunt înscrişi în acest an 150 de copii. Aici sunt doar cinci grupe şi în mod normal ar trebui să aibă maximum 100 de „cursanţi“. Preşcolariii sunt îngrămădiţi în încăperi minuscule şi sunt culcaţi la prânz pe mesele unde servesc şi cele trei mese.

Dau vina pe părinţi

„Dorm toţi grămadă şi se îmbolnăvesc unul de la altul. Pentru că sunt prea înghesuiţi nici nu-i mai învelesc. Numai condiţii nu au acolo, în rest au de toate“, a spus revoltat un părinte. Conducerea unităţii a refuzat să permită accesul jurnaliştilor în instituţie. „Nici nu ştiţi cum vin părinţii la noi şi ne roagă să primim copiii. Nu noi îi primim pe masă, părinţii acceptă aceste condiţii. Noi i-am rugat şi ei au fost de accord să-i ia acasă“, a declarat Silvia Moşneagu, directoarea Grădiniţei nr.11. Şefii Inspectoratului Şcolar (IŞJ) promit că vor lua măsuri.

„Directorii nu trebuie să aibă mai mulţi copii înscrişi decât numărul de paturi. Vor fi luate măsuri, astfel încât să fie primit în grădiniţă un număr de copii în funcţie de dotările unităţii“, a declarat inspectorul general Ada Macovei.

În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Grădiniţa Nr.23. Conducerea IŞJ a găsit fonduri pentru extinderea clădirii după ce „Adevărul de Seară“ a prezentat condiţiile de acolo.În judeţul Botoşani sunt înscrişi 15.791 de preşcolari, deşi aprobate sunt numai 13.544 de locuri. Conform legii, efectivul minim este de 10 copii în grupă, iar cel maxim de 20. Probleme sunt şi în mediul rural. În grădiniţele din municipiu sunt 3.859 de copii pe 2.820 de locuri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 36 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Ambalajele "lipsite de etică" ale alimentelor nesănătoase manipulează copiii pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport

News.ro acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort "lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport, scrie The Guardian

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 45 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 45 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°