Pentru prima oară în istorie, în optimile de finală au ajuns doar şase echipe de pe „bătrânul continent”, iar specialiştii prevedeau deja o finală între Brazilia şi Argentina.
Cum specialiştii în fotbal sunt la fel ca seismologii, adică anticipează multe dar se întâmplă exact invers, avem doar pe Uruguay în semifinale.
Sud-americanii au crezut că dacă fac spectacol vor dansa în ultimul act de bucurie. Olanda şi Germania au demonstrat că pragmatismul, disciplina şi tactica sunt mai importante decât o pasă cu călcâiul, un dribling în plus şi o posesie prelungită a balonului. Spania şi Uruguay au tremurat pentru a prinde faza următoare, dar mai corect spus este că adversarele lor au pierdut pe mâna lor decât că au câştigat cele două.
La aproape fiecare ediţie din ultimii 20 de ani am avut o mare surpriză: în 1990 Camerun, în 1994 Bulgaria, în 1998 Croaţia, în 2002 Turcia. 2006 şi 2010 sunt excepţiile: mereu au mers în semifinale echipele cele mai disciplinate tactic. Ambele ediţii au confirmat că fotbalul se transformă în matematică, în ciuda faptului că, uneori, se ajunge şi la loviturile de departajare.
Olanda, Uruguay, Spania şi Germania au pierdut, împreună, la acest turneu final doar două meciuri din 20 disputate. Spania cu Elveţia şi Germania cu Serbia. Sunt excepţiile care confirmă regula. Niciodată o echipă din Europa nu a câştigat titlul mondial în afara continentului. Au şanse mai mari ca niciodată acum în aproape 20 de ediţii. Vorba lui Cornel Dinu: nişte coincidenţe care au devenit statistică.
