Nici unul, nici celălalt nu duc lipsă de superlative: Salonul de Carte de la Göteborg este cel mai mare din ţinuturile scandinave, Tîrgul de la Frankfurt pe Main este cel mai mare din lume.

Mi-a fost dat să le vizitez în această toamnă pe amîndouă, în intervalul a doar două săptămîni. La Göteborg, invitatele de onoare au fost limba germană şi literaturile germanofone din Austria, Elveţia şi Germania. La Frankfurt, ţara oaspete a fost Islanda, cea mai mică din lista invitaţilor de pînă azi ai venerabilului Tîrg de carte şi, totuşi, cea care a reuşit, inteligent şi neofensiv, să repună în drepturi, în vremuri tulburi, arta povestirii şi patima lecturii.

În curbura acestui arc de cerc septentrional, prezenţa şi intervenţiile Hertei Müller la Göteborg au ritmat programul tîrgului, iar seminariiledezbateri, la care autoarea a apărut la scenă deschisă, au fost literalmente luate cu asalt, dar cu o admirabilă stăpînire de sine şi disciplină, de către public. Cu un memorabil discurs împotriva dictaturilor, a duplicităţii morale a aşa-numitei „Realpolitik” (pragmatism politic), cu o pledoarie lucidă în favoarea libertăţii, scriitoarea a inaugurat salonul scandinav, a oferit o conferinţă de presă, s-a angajat public, alături de Mario Vargas-Llosa, („nobelizat” în 2010) pentru eliberarea din detenţia în Eritreea a jurnalistului Isaak Dawitt, a dialogat în faţa a sute de spectatori cu Péter Nádas şi cu Aris Fioretos despre patrie şi limbă, despre identitate şi literatură, a stat de vorbă cu Anders Olsson, membru al Academiei Suedeze, despre memorie şi adevăr, literatură şi viaţă. S-au rostit judecăţi inalterabile, au fost depuse mărturii, au fost deschise obloanele încăperilor cu amintiri şi lucarnele atelierelor de creaţie, s-a discutat şi despre ce înseamnă şi a însemnat România în destinul personal şi literar al laureatei Nobelului pentru Literatură. Din pers