UPDATE: Predoiu a arătat că principalul minus remarcat în raport este abilitatea conducerii sistemului judiciar de a răspunde adecvat problemelor de integritate şi responsabilitate din cadrul sistemului, relatează Mediafax.
"Chem autorităţile vizate de aceste recomandări, în special CSM, să se mobilizeze mai intens în perioada următoare şi să ia măsurile care se impun. Concret este nevoie să aplicăm întocmai spiritului său prevederile Legii răspunderii magistraţilor", a spus Predoiu, premier interimar şi ministru al Justiţiei.
Acesta a susţinut că, pentru ca Raportul de evaluarea a MCV la 5 ani, care va fi publicat în vară, să poată reprezenta un pas decisiv în vederea eliminării acestui mecanism, evaluarea trebuie să probeze "ireversibilitatea" reformelor din justiţie şi sprijinul politic pentru continuarea acestor reforme, ultima cerinţă impunându-se mai acut într-un an electoral.
Ministrul Justiţiei a apreciat astfel că, în scopul eliminării MCV, şi membrii CSM trebuie să depăşească "logica cooperării limitate".
"În mod concret, cred că este cazul ca la nivelul CSM să se depăşească o logică anterioară a cooperării limitate între grupurile de idei, de orientare, din cadrul CSM şi să se treacă pe o logică a cooperării totale între aceste grupuri, astfel încât să împingem înainte agenda Consiliului Superior al Magistraturii", a afirmat Predoiu.
Raportul Comisiei Europene este în ansamblu pozitiv pentru România, dar transmite şi un mesaj legat de necesitatea eficientizării inspecţiei judiciare, fiind nevoie ca instituţiile implicate, în special Consiliul Superior al Magistraturii, să se mobilizeze, spune ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, citat de Mediafax.
El a arătat că raportul Comisiei Europene (CE) include aprecieri pozitive atât la adresa Guvernului, Parchetului General, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Agenţiei Na