Competiţia pentru accederea în Parlament nu se poartă doar cu candidaţii altor partide, ci şi cu colegii din aceeaşi formaţiune politică.

În România este în vigoare o lege electorală complicată, care produce efecte bizare atât în competiţia dintre partide, cât şi în interiorul aceleiaşi formaţiuni. Singurii candidaţi care intră direct în Parlament sunt cei care obţin peste 50% din voturi în colegiul în care candidează.

Restul candidaţilor au emoţii la împărţirea mandatelor chiar şi în cazul în care au câştigat colegiul în care au concurat. Birourile electorale judeţene stabilesc numărul de locuri la care are dreptul fiecare partid, direct proporţional cu numărul de voturi obţinute.

Candidaţii dintr-un judeţ care nu au obţinut peste 50% sunt clasaţi în ordinea numărului de voturi şi intră în Parlament pe baza acestui clasament, până la epuizarea numărului de mandate la care are dreptul fiecare formaţiune. Din acest motiv, pentru mulţi candidaţi este important să ia un scor mai bun, comparativ cu colegii lor din acelaşi partid care concurează în alte colegii din acelaşi judeţ.

Exemplul cel mai elocvent este legat de candidatura lui Vasile Blaga la Senat, din partea ARD, în Timiş. Cel mai probabil, ARD va obţine un singur loc de senator în Timiş şi pentru PDL este important ca postul respectiv să fie ocupat de Vasile Blaga, preşedintele partidului. Dacă Blaga nu câştigă peste 50% din voturi în colegiul său, el trebuie să ia mai multe voturi decât orice alt candidat ARD din judeţ. Din acest motiv, Blaga a fost repartizat într-un colegiu dominat de primari ARD şi în care USL are un candidat slab, dar lucrurile nu s-au oprit aici.

Democrat-liberalii au avut emoţii serioase când USL a desemnat în alt colegiu decât cel al lui Blaga un pretendent fără şanse, în persoana lui Ben-Oni Ardelean, adus din Hunedoara. Un candidat slab al USL ar fi însemn