Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transport gratuit

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 17 iulie 2005 ·

Mai mult de 22.500 de ieseni au beneficiat in luna mai de gratuitate pentru serviciul de transport public municipal. Comparativ cu anul trecut, numarul acestora a crescut cu peste trei mii. Mariana Hriscu, seful Serviciului Ajutor Social, Gratuitati, Facilitati din cadrul primariei, a declarat ca cea mai mare crestere a fost inregistrata in cazul cererilor depuse de catre persoanele cu handicap. "Numarul persoanelor din aceasta categorie era de 2.400 si a ajuns la 3.143. Cererile sunt insotite de certificate medicale. Banuiesc ca in aceasta perioada au fost redefinite criteriile de acordare a certificatelor de handicap accentuat sau grav. In cei 3.143, sunt inclusi si 373 de asistenti personali, care au dreptul la transport gratuit", a declarat Mariana Hriscu. In totalul de 22.652 de persoane care beneficiaza de transport gratuit mai intra 15.500 de pensionari, 2.719 veterani de razboi, 35 de eroi ai revolutiei si 1.213 detinuti politici, refugiati si deportati. Conform evidentelor, in ultima perioada, numarul pensionarilor de peste 65 de ani care au beneficiat de aceasta facilitate a crescut cu 100-150 in fiecare luna. In afara de aceste categorii, in luna mai, Regia Autonoma de Transport Public (RATP) a acordat gratuitate pe transport pentru o zi, la un numar de 1.158 de donatori de sange. Primaria deconteaza pentru un liber lunar pe toate traseele suma de 300 mii lei (30 lei noi). Potrivit unei hotarari de Consiliu Local, subventiile pentru gratuitati pe transportul local se impart intre RATP (85 la suta) si SC Autobuzul SA (15 la suta).

Cristian MATASA

Mai mult de 22.500 de ieseni au beneficiat in luna mai de gratuitate pentru serviciul de transport public municipal. Comparativ cu anul trecut, numarul acestora a crescut cu peste trei mii. Mariana Hriscu, seful Serviciului Ajutor Social, Gratuitati, Facilitati din cadrul primariei, a declarat ca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 24 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 57 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 32 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 57 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°