Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilijoski ridică steagu’! FC Braşov - Pandurii 2-1

Publicat in Pro Sport, vineri 2 martie 2012 ·

Primul meci jucat în Liga I în 2012, între FC Braşov şi Pandurii, nu a adus prea multă lume în tribunele stadionului „Tineretului“, dar i-a produs lui Marius Şumudică al 11-lea joc consecutiv fără înfrângere, dintre care patru în Liga I. Gazdele au reuşit să câştige cu 2-1 în faţa gorjenilor.

Braşovul lui Şumudică merge cu pieptul în faţă în Liga I. Şi, fără îndoială, cel mai mare merit îl are Şumudică, antrenorul cu gesturi de ultras, dar cu ochi de meseriaş. Păcat pentru el şi pentru echipă că stadionul „Tineretului“ nu se mai umple ca altădată, ieri ajungând maximum o mie de oameni la întâlnirea cu revelaţia turului, Pandurii. Ar fi avut ce vedea, dacă s-ar fi mobilizat mai mulţi. Spre exemplu, primul gol al sezonului de primăvară, autor Ilijoski, cu un şut din careu, după ce a evitat elegant un adversar (13). Macedoneanul decar e noul pariu al lui Şumi şi, la ce a arătat ieri, revine în actualitate ideea că antrenorul chiar are ochi!

Pandurii,doar o umbră

E drept, ieri Pandurii n-au fost decât o umbră a ceea am văzut în toamnă. Fără Chiricheş, Stromajer, Băcilă ori Vranjes echipa lui Grigoraş a arătat că mai are mult de lucru până să ajungă la statutul de certitudine. Cel puţin asta a fost senzaţia în prima parte a meciului.

În a doua parte, braşovenii s-au retras, iar oaspeţii au prins curajul care le-a lipsit în primele 45 de minute, dar Felgueiras a fost la post. Până la urmă, Nistor a profitat de poziţionarea greşită a portarului braşovean, egalând situaţia de pe tabelă (75). Golul nu a fost însă decât o întâmplare fericită pentru Pandurii. Acelaşi Ilijoski a marcat golul victoriei (78), urcându-şi echipa pe locul 10 în campionat.

"La Braşov nu îi va fi nimănui uşor să câştige, fiindcă suntem o echipă care joacă fotbal adevărat", Marius Şumudică, antrenor Braşov

Udoji a purtat număru

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 24 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 57 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 17 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 36 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°