Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slătinenii – buluc ca să îşi termoizoleze blocurile

Publicat in Adevarul, marți 22 mai 2012 ·

Nu mai puţin de 320 de scări de bloc din municipiul Slatina s-au înscris la primăria municipiului pentru termoizolarea apartamentelor aferente în cadrul programului „Slatina – oraş verde, oraş curat”. Tăvălugul solicitanţilor i-a luat prin surprindere pe reprezentanţii autorităţilor locale, care s-au văzut nevoiţi să facă o listă de aşteptare a scărilor doritoare care să fie inspectate timp de o lună întreagă.

Numărul scărilor de bloc ai căror locatari şi-au exprimat dorinţa de a fi incluşi în programul de termoizolare „Slatina – oraş verde, oraş curat” este mult mai mare decât se aşteptau autorităţile locale. Cifra de 320 de scări de bloc a fost atinsă la finele lunii aprilie, când a fost fixat termenul limită pentru cei interesaţi să se înscrie, şi reprezintă maximul atins de acest proiect în Slatina de când el a fost implementat.

“Când am văzut câte scări de bloc s-au înscris nu mi-a venit să cred. Nu sunt 100 de scări, nu sunt 200, ci sunt peste 300. Surpriza pentru noi a fost una totală când am tras linie şi am constatat cîţi slătineni vor să îşi termoizoleze locuinţele. Am făcut programări de inspecţii ale acestor scări de bloc pentru toată luna mai. Aproape că în fiecare zi mergem pe teren să inspectăm scările care s-sau înscris deoarece sunt câteva condiţii pentru accederea în programul de termoizolare a apartamentelor, dar, chiar şi cu aceste inspecţii ale noastre, tot ne aşteptăm că cel puţin 200 de scări de bloc să fie acceptate şi izolate termic în acest an”, a declarat viceprimarul Ana Anghel.

Bugetul va fi rectificat

Pentru a fi admise în cadrul programului „Slatina – oraş verde, oraş curat”, scările de bloc trebuia ca, anterior inspecţiei oamenilor Primăriei, să îşi fii schimbat integral vechea tocărie cu una din termopan şi, de asemenea, să nu aibă datorii la furnizorii de utilităţi. Blocurile care vor fi acceptate vor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum 29 minute
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 45 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°