Sectoarele de drumuri naţionale din judeţ au carosabilul umed. Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea pe perioada de iarnă au acţionat cu cinci utilaje şi au împrăştiat 45 tone de material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului.
Astfel, s-au împrăştiat 18 tone pe DN18, în Pasul Gutâi; trei tone pe DN17C, pe Dealul Ştrefăniţei şi 24 de tone pe DN18, în Pasul Prislop. Vizibilitatea este bună în trafic. Cerul este acoperit. Sunt semnalate precipitaţii sub formă de ploaie pe sectoarele de drumuri naţionale din zona limitrofă municipiului Baia Mare.
La Cavnic, Budeşti şi în zona localităţii Văleni a nins slab, pe parcursul serii şi al nopţii trecute. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor judeţene 184, 109F şi 184 au acţionat cu utilaje, cu lamă, pentru a îndepărta stratul de zăpadă depus pe carosabil şi au utilizat 40 tone de material antiderapant. Carosabilul acestor drumuri judeţene de pe traseul Cavnic-Bârsana este umed, dar însă ninge slab şi la această oră.
Atenţie şoferi! La această oră este semnalată ceaţă, pe DJ 109F ,de la ieşirea din localitatea Budeşti şi până în zona pârtiilor de schi este semalată ceaţă densă. Vizibilitatea este redusă sub 20 de metri.
Angajaţii societăţii judeţene de drumuri şi poduri au acţionat cu 11 utilaje şi au folosit 53 tone de material antiderapant pentru combaterea poleiului format pe drumurile judeţene din zona localităţilor Băiuţ, Fereşti, Budeşti, Rozavlea, Lunca la Tisa, Coştiui şi Bogdan Vodă. Carosabilul este curat şi umed, iar traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă.
Vremea a fost apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul a fost variabil în zona de munte. În celelalte zone ale judeţului cerul a fost mai mult noros şi pe arii relativ extinse au fost semnalate precipitaţii slabe sub formă de burniţă, lapoviţă şi ninsoa