Ce ne îndeamnă să alegem culorile aşa de prost, atât de strigător la cerul nuanţat şi expresiv de deasupra unicului peisaj al Iaşilor?

Privim, cu diverse sentimente, explozia de culori sintetice din frumosul nostru oraş. Sunt toate gamele. De la roşul cel mai fierbinte, la albastrul cel mai glaciar. Toate nuanţele sunt adiţionate pe case, pe blocuri, pe acoperişuri, pe garduri şi pavimente. Nu mai e o raritate să vezi asociate pe aceiaşi clădire ciclamen cu verde brotăcel în contururi negre. Poate că e o combinaţie atrăgătoare?! Tehnologic vorbind, avem posibilitatea să aşezăm, una lângă alta, cele mai ţipătoare, conflictuale şi nepotrivite culori. Sunt în Iaşi multe exemple de bun gust la clădirile mai vechi, chiar şi la acelea obişnuite. Dar nu le mai vedem. Au ieşit din raza noastră de percepţie. Tot ce mai interesează sunt mostrele de culoare ale fabricantului de var, de tablă sau vopsele. Cine, ce ne îndeamnă să alegem culorile aşa de prost, atât de strigător la cerul nuanţat şi expresiv de deasupra unicului peisaj al Iaşilor?

O poveste adevărată pare să susţină dezmăţul cu stridenţe. Renaşterea, ruperea de goticul Evului Mediu, se revendică de la antichităţile în situ, de pe întreg teritoriul Italiei de astăzi. Clădiri romane întregi sau în ruine impresionau cu măreţia lor perfectă ochii noilor creatori de arhitectură. Folosirea materialelor naturale, în special a pietrei, în texturi şi culori diversificate, au susţinut fanteziile inovatoare ale artiştilor vremii. Formele ponderate, echilibrate, ale renaşterii au evoluat rapid la manierism, baroc şi rococo, în structuri compoziţionale mereu mai bogate, excesiv de decorate, cu libertate maximă în utilizarea culorilor. Cu libertate, dar şi cu mult talent cu priceperea în asocierea nuanţelor pentru exprimarea unui sentiment, unui gând spaţial. Nu intrăm aici în amănunte, dar arhitectura rococo are d