Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafa în aer » Nadal a fost dus la antrenament cu elicopterul

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 8 august 2010 ·

Rafael Nadal e pregătit pentru revenirea în circuit, el nemaijucînd de la cucerirea titlului la Wimbledon.

O lună întreagă în care n-a disputat nici un meci oficial. După ce a cîştigat al doilea titlu al carierei la Wimbledon, Rafa Nadal a luat pauză. Cîteva zile cu prietena sa, Xisca, la Manacor, apoi alte cîteva cu un grup de prieteni pe insula Formentera, spaniolul rămînînd însă în zona Balearelor. Au fost trei săptămîni întregi în care liderul mondial nu a pus mîna pe rachetă. "Am făcut un tratament preventiv pentru genunchi", a explicat el. Apoi a reluat antrenamentele în trend progresiv: "Puţin mai mult de fiecare dată. Voi continua să mă pregătesc ceva mai dur în următoarele zile".

Apoi venit şi momentul în care a trebuit să-şi îndrepte atenţia spre turnee. A plecat direct la Toronto pentru concursul de Masters 1000 ce va debuta luni. Vineri a participat la tragerea la sorţi, iar organizatorii, grijulii, au folosit un elicopter pentru a-l duce pe Rafa la timp la antrenament. Ibericul va fi nu doar favorit principal pe tabloul de simplu, ci va participa şi la dublu, unde va face o inedită pereche cu Novak Djokovici. "Am avut această idee încă de anul trecut, dar n-am putut s-o punem în aplicare. Dublul e o parte importantă a jocului şi să fiu de aceeaşi parte a fileului cu Novak e un lucru pozitiv", a spus Nadal, care a adăugat că se află într-o stare fizică perfectă.

E pentru prima dată din 2003 încoace cînd Rafa şi Federer nu vor mai fi favoriţii 1 şi 2 la Toronto, elveţianul coborînd pe 3 în lume după Wimbledon. Ei se vor afla însă pe jumătăţi diferite de tablou, existînd varianta unei întîlniri în finală între cei doi.

2 victorii are Rafael Nadal la Mastersul canadian, obţinute în 2005 şi 2008. Deţinătorul titlului este Andy Murray

Rafael Nadal e pregătit pentru revenirea în circu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 36 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 41 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 13 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 42 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°