Dănciulescu se luptă cu recordurile pe toate planurile. În Europa, "Corbul" poate ajunge cel mai bun marcator all-time al lui Dinamo, însă ieri a spus că în acest meci nu are ca obiectiv primordial golul. Nu îşi vrea neapărat numele pe tabelă, ci are o singură mare dorinţă: calificarea!
După ratarea penalty-ului din meciul tur cu Varazdin, Dănciulescu a luat decizia de a vorbi mai puţin cu presa. A făcut regim la interviuri, a fugit de camerele de luat vederi şi a preferat doar dialogul off the record. Ieri, înaintea unui meci crucial pentru Dinamo, a acceptat să vorbească în conferinţa de presă. Indiferent de întrebare, în discursul lui s-a auzit sistematic un singur cuvânt: "calificare"! Chiar şi când s-a vorbit despre meseria sa, golul, "Corbul" nu a renunţat la cuvântul care părea că-l obsedează: "Nu mă interesează golul, mă interesează calificarea. Poate să marcheze oricine". Fraza vine într-un moment în care "Danciu" se află la un singur gol de Dudu Georgescu şi la două de Claudiu Niculescu în clasamentul celor mai buni marcatori all-time ai lui Dinamo, el bifând până acum 16 goluri în cupele europene în culorile roş-albe.
"Puţine vorbe, mai multe fapte"
Căpitanul "câinilor" a venit şi cu o completare la cele spuse mai sus. "La Dinamo a ieşit în evidenţă mereu unitatea echipei, nu doar un singur jucător. Acesta este atuul nostru în meciul cu Poltava. Trebuie să învăţăm din greşelile din trecut, să vorbim mai puţin să facem mai mult", a spus "Danciu- gol". Astăzi, "Corbul" va face cuplu în atac cu Liviu Ganea, asta pentru că Marius Niculae este suspendat în urma cartonaşelor galbene primite în primele trei meciuri din Europa disputate în acest an.
Vrem să ne calificăm cu orice preţ. Este un sentiment plăcut să joci împotriva echipelor mari. În grupe o să avem astfel de întâlniri
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
197 de go